Vara cu bicicleta la Comana

Vorbim de ceva timp, mai bine spus de cand am fost in primvara, sa ne intoarcem la Comana. Si uite ca ziua in care ne-am intors a venit. Am pregatit totul noaptea pe la vreo 2, si pe la 2:30 am mers la culcare, cu gandul ca trebuie sa ma trezesc la ora 6:30, pentru a ma intalni cu Ruxandra in fata blocului meu, si apoi cu restul participantilor.

La 8:00 dormeam adanc, si auzeam ceva sunand ca prin vis, era interfonul care suna de zor, Ruxandra ajunsese, eu nu auzisem nici telefonul cand a sunat la 6:30 si nici cand m-a sunat Ruxandra la 7:30. Buimac am inceput sa alerg prin casa, pentru a cobori cat mai repede. Nu stiu cum am reusit performanta sa cobor in ~ 15 min, ca sa vad ca venise mai toata lumea in fata blocului.

Am pornit pe Drumul Taberei, spre Academia militara unde ne-am intalnit si cu Vali, si am continuat pe Panduri, Viilor, Giurgiului pana am iesit din Bucuresti. Am mers in continuare pe D.N.-ul ce merge spre Giurgiu, iar la primul sens giratoriu am facut stanga. In sensul giratoriu erau cativa ciclisti pe cursiere care pareau ca se antreneaza.

Iesind dupa D.N. am mers un pic prin primul sat si am facut un prim popas la umbra, apoi am continuat drumul spre Comana. Pana in acest punct pot spune ca am avut o viteza medie de 20 km/h. La 11:00 am ajuns la Manastirea Comana, unde ne-am decis sa facem un popas si sa mancam ceva. Ionut ne-a condus undeva in spatele manastirii, unde peisajul era superb. Intre timp a aparut si George care fiind dupa o saptamana mai grea a venit pana aici cu masina. Dupa ce am pus burtile la cale, si ne-am rehidratat am pornit catre intrarea in Parcul National Comana. Am achitat taxa modica de 3 Lei, sincer mai bine ar desfiinta aceasta taxa sau ar mari-o. Nu stiu cati bani se strang din colectarea acestei taxe, dar cert este ca mare lucru nu prea se face in parc cu acesti bani. Uitandu-ma la ciclometru am remarcat ca viteza medie crescuse la aproape 23 km/h, iar distanta era de 37 de km.
Am pornit mai departe catre locuintele lacustre, si dupa o scurta vizita in care am constatat ca se depreciasera destul de mult din primavara si pana acum, poate si datorita afluxului mare de turisti adusi de autobuzele D-nei. Udrea, ne-am oprit la palavre, si cateva poze.

Grupul de plimbareti

Apoi am pornit din nou la drum prin frumoasa padure Comana. La un moment dat am apucat-o pe un drum ce urca prin padure in ideea de a ne intoarce catre Comana, si dupa o mica urcare, am pornit la vale. Dintr-un durm frecventat de tractoare forestiere s-a transformat intr-o poteca ce intr-un final ne-a scos in spatele unor case. Aici drumul se intorcea un pic inapoi urmand linia de demarcatie dintre curtile oamenilor si padure.

Aici am vazut partea urata a Comanei. Drumul ce avea o latime de aproximativ 1.5 metri era plin de gunoaie de toate felurile: de la gunoi menajer, la faianta, tigla, sticla, peturi, cutii de conserve, si chiar un vas de WC spart. ORIBL SI DEZGUSTATOR sa vezi asa ceva oriunde, cu atat mai mult intr-un Parc National! Practic era ca si cum ai merge prin mijlocul unei gropi de gunoi. Dupa acea am aflat si numele strazii pe care erau amplasate casele respective: Str. Bujurolui. Practic locuitorii acestei strazi, poate si alte strazi, nu cred ca beneficiaza de serviciu de salubrizare, intrucat parea ca tot gunoiul il arunca peste gardul din spatele casei.

Dar sa revenim la plimbarea noastra... Am ajuns in centrul localitatii Comana si ne-am oprit sa ne luam apa, iar aici George a descoperit ca a facut pana. Fiind aproape de manasitrea unde lasase masina a umflat un pic cauciul si am pornit catre aceasta.

Binenteles ca nu putea sa se termine totul fara nici un fel de incident, asa ca la cateva sute de metri de manastire, in timp ce tineam ghidonul cu o mana, si fotografiam cu cealalta, am observat ca urma o mica urcare si m-am gandit ca ar fi cazul ca incep sa dau din pedale, fara a realiza ca eu prinsesem ceva viteza pe ultima coborare si ma aflam pe un pinion mare (de urcare), efectul a fost ca dupa ce am dat in gol de cateva ori la pedale, mi-am pierdut echilibrul si m-am intins pe asfalt.

Dupa ce ne-am despartit de George am pornit inapoi spre Bucuresti, dar de aceasta data, am decis sa ne intoarcem pe alt drum, respectiv prin Mironesti - Teiusu, apoi am trecut Argesul apucand-o prin Colibasi spre Berceni.

Binenteles ca ziua nu s-a terminat aici, dar urmeaza restul in alte doua povestioare, si deasemenea voi incarca fotografiile si voi posta aici linkul.