Cea mai faina experienta a mea la un concurs in 2011

Asa cum va spuneam, m-am inscris la concursul "Cea mai faina experienta a mea la un concurs in 2011", pe site-ul echipei Nomad Merida Racing Team. Au fost multe povesti frumoase inscrise in concurs, dar castigator a fost Alexandru Gaiu, caruia ii transmit felicitari si pe aceasta cale.

Foto: Florian Raducanu

Eu am ocupat locul trei la acest concurs cu povestea despre participarea mea la Prima evadare 2011.
Premiul a fost o pereche de bocanci de munte si o sa de bicicleta. Din pacate datorita faptului ca nu traiesc pe picior mare, ca altii, nu aveau numarul meu... asa ca a ramas sa vedem daca se pot schimba cu unii mai mici... sau voi primi in locul bocancilor un lant de bicicleta.

Mai multe fotografii de la "premiere", gasiti in albumul de pe facebook.

Felicitari tuturor participantilor si mult succes lui Alexandru in etapa urmatoare!

Sarbatori fericite!

Concurs HIGH5

Ma uitam linistit pe Twitter si am observat ca Bogdan Antohe mentionase ceva spus de Doina Titei. Era ceva legat de prima evadare cu bicicleta, si un link. Curios din fire, i-am dat follow Doinei, apoi am intrat si am citit articolul, si am aflat ca era vorba de un concurs organizat de www.nutricult.ro si care se termina fix azi, pe 15 decembrie. Cum anul asta nu am reusit sa ajung decat la un singur concurs, si anume Prima evadare, m-am gandit ca nu ar strica sa ma inscriu si eu in acest concurs. Am trimis pe mail articolul, si dupa cateva minute deja vad ca Doina imi ura bafta pe twitter.

Articolul inscris in concurs il puteti citi aici: http://www.nomad-team.ro/concurs-high5/radu-sprinceana/.

Prima evadare 2011

Anul trecut participam pentru prima data la un concurs de MTB, si ce alt concurs puteam sa aleg pentru inceput decat Prima evadare. Ghinionul a facut ca fix in ziua concursului sa ploua, iar lipsa mea de experienta si-a spus cuvantul, nereusind sa termin acel concurs datorita unei defectiuni tehnice.

Anul acesta am hotarat sa revin la acest concurs indeferent de situatie, dar de data aceasta aveam o bicicleta noua.

Prin luna martie m-am hotarat sa incep antrenamentul pentru sezonul ce urma, asa ca impreauna cu Emil am facut o tura de antrenament, in urma careia am ramas cu o durere la genunchiul drept. Tot prin martie am iesit si la Drumul bicicletei 18, iar in drum spre casa am cazut pe acelasi genunchi drept. Una peste alta genunchiul meu nu prea vroia sa isi revina. Cu toate ca am mai iesit la cateva plimbari prin oras, la final ramaneam cu o durere neplacuta undeva mai jos de rotula de fiecare data cand indoiam genunchiul si cu senzatia ca ceva se rupe. Si uite asa s-a dus programul meu de antrenament pe apa sambetei. Cu toate acestea eram hotarat sa particip la Prima Evadare, asa ca decizia a fost sa nu merg la doctor decat dupa ce participam la acest concurs, temandu-ma ca in caz contrar recomandarea va fi sa stau cuminte acasa. M-am uns cu toate alifiile si antiinflamatoarele, de la Ketonal, la crema de galbenele, la geluri si spray-uri cu Arnica. Si uite ca a venit ziua concursului.

Pregatirea

Dupa ce a plouat toata saptamana toata lumea se astepta ca traseul sa fie impracticabil. M-am dat din nou cu spray in dimineata concursului, mi-am pregatit gentuta de sa, ce continea o camera, setul de imbusuri, si levierele, am pus pompa in buzunarul tricoului alaturi de 4 geluri HIGH5, 3 plicuri de praf HIGH5 si 3 batoane de la Decathlon. Mi-am pregatit costumul si tricoul, pelerina de ploaie, casca, manusile si ochelarii, am pus bicla pe masina si m-am indreptat catre Baneasa. Cerul era un pic innorat dar nu ploua. Am avut grija sa las o punga cu haine uscate la Catalin si Ruxandra, ca sa am cu ce sa ma schimb la finish. Am socializat un pic, am pedalat un pic, m-am dezmortit, m-am intins, si m-am pregatit de start.

Concursul in sine

 Startul a fost dat de chiar primaul capitalei Dl. Oprescu... 5, 4, 3, 2, 1... si au mai durat ~ 10 secunde pana cand cei din fata mea s-au pus in miscare. Am pornit hotarat pe portiunea de asfalat din fata academiei de politie, si am depasit repede cativa oameni, stanga in padure, unde am reusit sa mai depasesc cativa, totul mergea ca pe roti, traseul era chiar foarte bun, termperatura ideala.Si uite ca apar primele balti si primii care se opresc pentru a le ocoli, si prima balta pe care am luat-o in plin. Imediat am simtit valul de apa pe saua bicicletei, dar ma incalzisem asa ca nu mai conta, pedalam constant, scopul era sa ajung macar cu bicla intreaga pana la CP5 (unde cu un an in urma abandonasem fortat). Mai depaseam, mai eram depasit... Genunchiul a inceput sa ma jeneze un pic dar asta nu era motiv sa incetinesc, asa ca am continuat, am ajuns la centura, si aici incercand sa ridic un pic viteza am resimtit ceva mai tare durerea din genunchi. Am reintrat pe camp, si de aici noroiul se intindea cat vedeai cu ochii. Normal ca am ales un portiune cu iarba, care cu toate ca facea pedalatul mai greu, iti permitea sa stai in sa fara probleme, am trecut si de stana, si am dat peste alte noroaie mai mari. Aproape de aeroport era o portiune unde se oprisera foarte multi sa curete biclele, si cum noroiul lipicios imi dadea de furca, am hotarat sa iau bicla in spate cateva sute de metri. Dupa ce am trecut de portiunea respectiva am urcat repede in sa si am continuat catre obiectivul meu, am intrat pe drumul de macadam din spatele aeroportului, unde am reusit sa prind ceva viteza.

CP5 sau Km15 care cu un an in urma facuse multe ravagii parea foarte aproape. Stiam ca acolo, printre voluntari se afla Catalin si Ruxandara, si vroiam sa fac primul popas, alaturi de ei, sa beau un pic de apa, sa mananc un baton si abea apoi sa pornesc mai departe. Si uite ca in zare se vedea CP5, si soseaua. Ma apropiam rapid de oamenii aflati aici (voluntari, fotografi, oameni care venisera sa sustina participantii la concurs, etc.) Ajuns in raza vizuala am auzit-o pe Ruxandra: "Uite-l! Bravo! Hai hai hai!" Apoi l-am auzit pe Catalin, si apoi aveam impresia ca toata lumea ma aclama, ma simteam ca unul dintre favoritii la castigarea unei etape din turul Frantei, si am inceput sa sprintez ca un nebun, am trecut in plina viteza prin punctul de control imbatat de faptul ca am reusit sa depasesc locul in care cu un an in urma eram fortat sa abandonez, si de cei ce strigau dupa margine, si am intrat pe soseaua uda, unde am continuat sa accelerez. Aici cred ca am reusit sa ating cea mai mare viteza, ~ 25km/h.

Dupa dupa ~ 1 Km, durerea din genunchi mi-a adus aminte ca mai am mult pana la finish, asa ca am redus un pic viteza, am inghitit un gel din mers, am baut un pic de apa, am mancat un baton, si iar apa, apoi am accelerat din nou. In final am ajuns la primul punct de alimentare din curtea Palatului Ghica. Mi se parea incredibil! Am baut un pahar de energizant, am mancat o banana, si un alt concurent mi-a atras atentia asupra faptului ca lantul meu si caseta de pinioane erau inca foarte curate. Multumita uleiului ceramic de la Finish Line. Intrucat nu prea mai aveam foarte mult din el am hotarat sa folosesc uleiul pus la dispozitie de organizatori  Cyclon Wet. Am uns lantul, am umplut bidoanele, am multumit voluntarilor care s-au comportat admirabil (ajutau pe toata lumea, ofereau bautura, mancare, etc.) si am pornit mai departe, M-am poticnit un pic pe pietrisul din spatele palatului si am coborat printre pomi ajungand in final pe malul lacului, unde aproape toata lumea impingea la bicle. Eh de aici, am inceput distractia... mai impingeam, mai o caram, mai pedalam.

De aici aminitirile mele nu mai au o ordine cronologica, poate si datorita faptului ca nu am scris imediat acest articol, dar mai ales datorita faptului ca de aici pot spune ca am inceput lupta. Lupta cu noroiul si cu genunchiul. Vremea a alternat, ba ploua, ba batea vantul, iar ploua, se mai oprea, parea ca se insenineaza, dar urma ploaie cu grindina. Am ajuns in al doilea punct de alimentare, unde iar am vazut fetele vesele ale voluntarilor de la Prima Evadare, dornici sa ajute. Cu chiu cu vai am ajuns si in punctul de alimentare trei, dar de aici, pot spune ca nu mai aveam nici o notiune a timpului, ma uitam la toti cei care treceau pe langa mine, multi pe care nici nu ii vazusem pana in acel moment, si mi se parea ca stau pe loc, stiam doar ca vroiam sa ajung la finish, oricum si la orice ora. Apropo uleiul de la organizatori nu m-a ajutat prea mult... dupa cativa kilometri lantul meu era incarcat de noroi.

Cu ~ 5 km inainte de finish, mirosul intens de leurda (sper sa nu il mai simt prea curand), precum si foamea mi-au pus capac, si efectiv mi s-au inmuiat picioarele, dupa inca o pauza lunga, am reusit sa continui. Numaram in gand secundele de pedalare, si incercam sa imi impun sa stau cat mai mult in sa.

In final am reusit sa termin cu timpul de 8:18:11 pe locul 493 in clasamentul general din 571 care au ajuns la finish, si pe locul 192 la categoria mea de varsta. Nu este un rezultat demn de remarcat, dar sunt fericit ca am reusit sa termin.

Organizarea concursului a fost impecabila, si cu toate ca sunt eu mai carcotas in general, chiar nu am reusit sa gasesc nimic care sa ma nemultumeasca la acest concurs. Voluntarii au fost extraordinari, si cred ca ei merita cele mai multe laude, intrucat au stat pe traseu, si au incurajat si zambit pana si ultimului concurent, indurand aceleasi conditii ca si participantii la concurs.

Pentru mai multe informatii va recomand sa intrati pe www.primaevadare.ro

Predeal MTB Trophy

Am ramas in urma cu articolele pe blog, dar voi incerca sa ajung la zi cu ele, saptamana asta.

Pe 25 septembrie am participat la Predeal MTB Trophy.

Am aflat din timp de acest concurs organizat de MTB Pro impreuna cu Primaria Predeal, si alti sponsori si parteneri. Cica ar fi fost sponsor media Kiss FM... se poate, eu nu am auzit nimic legat de acest concurs pe acest post de radio, si de altfel nici nu am vazut vreo manifestare in acest sens la fata locului.

Cum am copilarit in Predeal, pentru mine participarea la acest eveniment avea o valoare sentimentala, asa ca imediat ce am aflat de eveniment m-am inscris on-line si am asteptat cu nerabdare ziua concursului. Binenteles ca am promovat cat am putut demult acest eveniment, am anuntat pe toata lumea, bucurandu-ma ca un copil. Parca eu as fi fost organizatorul.

In vinerea dinaintea concursului am plecat cu masina din Bucuresti. Am ajuns dupa-masa in Predeal, la baza partiei de schi, unde se efectuau inscrierile. Eram insotit de Raluca si Ruxandra, si dupa ce am mancat ceva la Fulg de Nea, si am facut cateva fotografii, am aflat ca era un domn de la Race Tech Ploiesti care se ocupa de reglaje la biciclete, asa ca l-am rugat sa se uite un pic si la bicicleta mea. Mi-a reglat schimbatoarele, franele si chiar mi-a centrat un pic rotile. Nu a vrut sa accepte nimic in schimb, dar a facut o treaba excelenta, si ii multumesc inca o data, cu toate ca nu cred ca ajunge pe acest blog.

Apoi am intrat in Fulg de Nea, unde am achitat taxa de inscriere si am primit numarulde concurs 65, tricoul si cipul de cronometrare.

Vineri noapte am dormit in Brasov la Radu, sau mai bine spus am stat intins in pat incercand sa dorm. Nu stiu de ce, poate din cauza emotiei nu am reusit sa dorm mai toata noaptea.

Ziua concursului:

Am ajusn in Predeal unde era ceata si o vreme cam neprietenoasa. Nu prea dormisem bine, spatele ma durea si ma supara si burta, cu toate astea trebuia sa particip si sa termin cursa, chiar daca ajunegam ultimul la 5 ore dupa ce terminau toti.


Am participat la tura scurta.

Traseul foarte frumos, si organizatorii s-au straduit sa faca treaba buna. Punctele de alimentare foarte bine aprovizionate: ciocolata, glucoza, banane, struguri, apa, ceai si cred ca si ceva energizant dar nu sunt sigur. Intradevar masinile dupa drumul forestier au fost o problema, cauzand ruperi de ritm pentru multi, in plus mi s-au parut si mai aiurea organizatorii care vajaiu pe langa tine pe ATV-uri. Si apropo de ATV-uri, m-am oprit la un moment dat cu vreo 2-3 Km. inainte de Susai, unde drumul avea un spatiu mai retras in partea stanga. Am lasat bicicleta jos si mi-am scos un baton energizant, moment in care cobora un sir de ATV-uri (deh lumea se plimba indiferent daca este concurs sau nu), si doua fete care erau pe ultimul ATV chiar vroiau sa depaseasca prin dreapta. Cred ca am avut un moment de stralucire ca m-am repezit sa iau bicicleta de acolo, ca altfel cred ca treceau peste ea. In timpul asta organizatorii urcau pe un alt ATV, spunandu-le sa o lase mai incet. M-au intrebat daca sunt ok, si cand le-am spus ca erau sa se urce pe bicicleta mea au inceput sa rada. Pentru mine sincer nu ar fi fost deloc amuzant sa vin la concurs de MTB si sa raman fara bicicleta pentru ca s-a urcat ATV-ul pe ea. Adica scap eu in Bucuresti si pe drumuri nationale si in padure, pe munte, in timpul unui concurs organizat sa raman fara bicicleta?!?!?!


Eh, sa trecem mai departe, ajung la Susai, am baut un ceai, am umplut bidonul cu apa, si am vrut sa pornesc mai departe, am intrebat pe unde si mi s-a aratat vag o directie, in timpul asta a aparut un alt ciclist injurand de mama focului ca a gresit traseul si ca a trebuit sa ocoleasca. Eu am pornit in directia indicata si dupa doua trei sute de metri m-am trezit intr-un santier cautand traseul pe acolo. M-am intors inapoi, si baiatul care imi indicase directia se uita lung si tamp la mine, si imi spune foarte calm... "pe langa gard".

Foarte frumoasa coborarea pe radacini, cu toate ca nu ar fi stricat nici aici un marcaj de atentionare, sau o mai buna delimitare a traseului. Aici era sa imi rup un pic gatul, cand m-am trezit cu vreo 3-4 turisti in fata, care urcau agale, pe langa banda care in mare parte flutura pe jos. Cand am iesit in partia Cocosu, un alt concurent ma inreba: "si acum? Pe unde?" Eu cunoscand zona, zic in stanga, dar el tot nu prea era prea convins. Adevarul este ca nu exista nici aici vreun marcaj, sau vreun arbitru. Am urcat pana la Clabucet, mai mult pe langa bicicleta, iar ajuns aici binenteles ca in continuare nu se zarea nici un marcaj, doar un grup de la Let's Do It Romania, care mergeau labartati pe tot drumul. La Garbova, unde erau baietii de la Salvamont (salutari si multumuri lui Viorel si Dorin), foarte amabili de altfel, am stat cateva minute si am pornit din nou spre traseu.  Binenteles ca nici aici nu prea se vedea pe unde este intrarea in padure, dar stiind cam pe unde ar trebui sa fie am nimerit poteca. Poteca superba dar alunecoasa, a avut portiuni destul de tehnice. In mare parte erau marcate portiunile periculoase, dar au fost cateva care m-au cam speriat un pic, nefiind marcate. Lucru care m-a facut sa merg ceva mai incet. In schimb la curbele stranse erau vreo 2-3 baieti care strigau din timp, si chiar faceau treaba buna, pentru care le multumesc. Mai erau inca doi baieti mai jos la bifurcatie, cand intrai din nou in padure, unul dintre ei mi-am dat seama in ultimul moment care era Tiberiu Sandu (daca am retinut numele corect), care chiar ma incurajat si cred ca mi-a facut si niste fotografii (multumesc!), de aici coborarea a fost superba, si foarte rapida.

Sper ca editia de anul viitor sa fie mai ok, mai ales din punct de vedere al marcajelor, si a atitudinii unora (un pusti de la Susai si un organizator de la finish) care era cam sictiriti de atatia concurenti probabil). In rest s-a vazut ca organizatorii si-au dat silinta sa mearga treaba bine. Sper ca anul viitor sa reusesc un rezultat mai bun.

Am terminat cursa pe locul 47 la categoria mea de varsta in 2:44:41.7.


Felicitari tuturor celorlalti participanti pentru rezultatele obtinute si in special lui Andrei, care m-a insotit pe aproape toata urcarea pana la Susai, si lui Emil care a participat la tura lunga.