marți, 17 mai 2011

Prima evadare 2011

Anul trecut participam pentru prima data la un concurs de MTB, si ce alt concurs puteam sa aleg pentru inceput decat Prima evadare. Ghinionul a facut ca fix in ziua concursului sa ploua, iar lipsa mea de experienta si-a spus cuvantul, nereusind sa termin acel concurs datorita unei defectiuni tehnice.

Anul acesta am hotarat sa revin la acest concurs indeferent de situatie, dar de data aceasta aveam o bicicleta noua.

Prin luna martie m-am hotarat sa incep antrenamentul pentru sezonul ce urma, asa ca impreauna cu Emil am facut o tura de antrenament, in urma careia am ramas cu o durere la genunchiul drept. Tot prin martie am iesit si la Drumul bicicletei 18, iar in drum spre casa am cazut pe acelasi genunchi drept. Una peste alta genunchiul meu nu prea vroia sa isi revina. Cu toate ca am mai iesit la cateva plimbari prin oras, la final ramaneam cu o durere neplacuta undeva mai jos de rotula de fiecare data cand indoiam genunchiul si cu senzatia ca ceva se rupe. Si uite asa s-a dus programul meu de antrenament pe apa sambetei. Cu toate acestea eram hotarat sa particip la Prima Evadare, asa ca decizia a fost sa nu merg la doctor decat dupa ce participam la acest concurs, temandu-ma ca in caz contrar recomandarea va fi sa stau cuminte acasa. M-am uns cu toate alifiile si antiinflamatoarele, de la Ketonal, la crema de galbenele, la geluri si spray-uri cu Arnica. Si uite ca a venit ziua concursului.

Pregatirea
Dupa ce a plouat toata saptamana toata lumea se astepta ca traseul sa fie impracticabil. M-am dat din nou cu spray in dimineata concursului, mi-am pregatit gentuta de sa, ce continea o camera, setul de imbusuri, si levierele, am pus pompa in buzunarul tricoului alaturi de 4 geluri HIGH5, 3 plicuri de praf HIGH5 si 3 batoane de la Decathlon. Mi-am pregatit costumul si tricoul, pelerina de ploaie, casca, manusile si ochelarii, am pus bicla pe masina si m-am indreptat catre Baneasa. Cerul era un pic innorat dar nu ploua. Am avut grija sa las o punga cu haine uscate la Catalin si Ruxandra, ca sa am cu ce sa ma schimb la finish. Am socializat un pic, am pedalat un pic, m-am dezmortit, m-am intins, si m-am pregatit de start.

Concursul in sine
 Startul a fost dat de chiar primaul capitalei Dl. Oprescu... 5, 4, 3, 2, 1... si au mai durat ~ 10 secunde pana cand cei din fata mea s-au pus in miscare. Am pornit hotarat pe portiunea de asfalat din fata academiei de politie, si am depasit repede cativa oameni, stanga in padure, unde am reusit sa mai depasesc cativa, totul mergea ca pe roti, traseul era chiar foarte bun, termperatura ideala.Si uite ca apar primele balti si primii care se opresc pentru a le ocoli, si prima balta pe care am luat-o in plin. Imediat am simtit valul de apa pe saua bicicletei, dar ma incalzisem asa ca nu mai conta, pedalam constant, scopul era sa ajung macar cu bicla intreaga pana la CP5 (unde cu un an in urma abandonasem fortat). Mai depaseam, mai eram depasit... Genunchiul a inceput sa ma jeneze un pic dar asta nu era motiv sa incetinesc, asa ca am continuat, am ajuns la centura, si aici incercand sa ridic un pic viteza am resimtit ceva mai tare durerea din genunchi. Am reintrat pe camp, si de aici noroiul se intindea cat vedeai cu ochii. Normal ca am ales un portiune cu iarba, care cu toate ca facea pedalatul mai greu, iti permitea sa stai in sa fara probleme, am trecut si de stana, si am dat peste alte noroaie mai mari. Aproape de aeroport era o portiune unde se oprisera foarte multi sa curete biclele, si cum noroiul lipicios imi dadea de furca, am hotarat sa iau bicla in spate cateva sute de metri. Dupa ce am trecut de portiunea respectiva am urcat repede in sa si am continuat catre obiectivul meu, am intrat pe drumul de macadam din spatele aeroportului, unde am reusit sa prind ceva viteza.

CP5 sau Km15 care cu un an in urma facuse multe ravagii parea foarte aproape. Stiam ca acolo, printre voluntari se afla Catalin si Ruxandara, si vroiam sa fac primul popas, alaturi de ei, sa beau un pic de apa, sa mananc un baton si abea apoi sa pornesc mai departe. Si uite ca in zare se vedea CP5, si soseaua. Ma apropiam rapid de oamenii aflati aici (voluntari, fotografi, oameni care venisera sa sustina participantii la concurs, etc.) Ajuns in raza vizuala am auzit-o pe Ruxandra: "Uite-l! Bravo! Hai hai hai!" Apoi l-am auzit pe Catalin, si apoi aveam impresia ca toata lumea ma aclama, ma simteam ca unul dintre favoritii la castigarea unei etape din turul Frantei, si am inceput sa sprintez ca un nebun, am trecut in plina viteza prin punctul de control imbatat de faptul ca am reusit sa depasesc locul in care cu un an in urma eram fortat sa abandonez, si de cei ce strigau dupa margine, si am intrat pe soseaua uda, unde am continuat sa accelerez. Aici cred ca am reusit sa ating cea mai mare viteza, ~ 25km/h.

Dupa dupa ~ 1 Km, durerea din genunchi mi-a adus aminte ca mai am mult pana la finish, asa ca am redus un pic viteza, am inghitit un gel din mers, am baut un pic de apa, am mancat un baton, si iar apa, apoi am accelerat din nou. In final am ajuns la primul punct de alimentare din curtea Palatului Ghica. Mi se parea incredibil! Am baut un pahar de energizant, am mancat o banana, si un alt concurent mi-a atras atentia asupra faptului ca lantul meu si caseta de pinioane erau inca foarte curate. Multumita uleiului ceramic de la Finish Line. Intrucat nu prea mai aveam foarte mult din el am hotarat sa folosesc uleiul pus la dispozitie de organizatori  Cyclon Wet. Am uns lantul, am umplut bidoanele, am multumit voluntarilor care s-au comportat admirabil (ajutau pe toata lumea, ofereau bautura, mancare, etc.) si am pornit mai departe, M-am poticnit un pic pe pietrisul din spatele palatului si am coborat printre pomi ajungand in final pe malul lacului, unde aproape toata lumea impingea la bicle. Eh de aici, am inceput distractia... mai impingeam, mai o caram, mai pedalam.

De aici aminitirile mele nu mai au o ordine cronologica, poate si datorita faptului ca nu am scris imediat acest articol, dar mai ales datorita faptului ca de aici pot spune ca am inceput lupta. Lupta cu noroiul si cu genunchiul. Vremea a alternat, ba ploua, ba batea vantul, iar ploua, se mai oprea, parea ca se insenineaza, dar urma ploaie cu grindina. Am ajuns in al doilea punct de alimentare, unde iar am vazut fetele vesele ale voluntarilor de la Prima Evadare, dornici sa ajute. Cu chiu cu vai am ajuns si in punctul de alimentare trei, dar de aici, pot spune ca nu mai aveam nici o notiune a timpului, ma uitam la toti cei care treceau pe langa mine, multi pe care nici nu ii vazusem pana in acel moment, si mi se parea ca stau pe loc, stiam doar ca vroiam sa ajung la finish, oricum si la orice ora. Apropo uleiul de la organizatori nu m-a ajutat prea mult... dupa cativa kilometri lantul meu era incarcat de noroi.

Cu ~ 5 km inainte de finish, mirosul intens de leurda (sper sa nu il mai simt prea curand), precum si foamea mi-au pus capac, si efectiv mi s-au inmuiat picioarele, dupa inca o pauza lunga, am reusit sa continui. Numaram in gand secundele de pedalare, si incercam sa imi impun sa stau cat mai mult in sa.

In final am reusit sa termin cu timpul de 8:18:11 pe locul 493 in clasamentul general din 571 care au ajuns la finish, si pe locul 192 la categoria mea de varsta. Nu este un rezultat demn de remarcat, dar sunt fericit ca am reusit sa termin.

Organizarea concursului a fost impecabila, si cu toate ca sunt eu mai carcotas in general, chiar nu am reusit sa gasesc nimic care sa ma nemultumeasca la acest concurs. Voluntarii au fost extraordinari, si cred ca ei merita cele mai multe laude, intrucat au stat pe traseu, si au incurajat si zambit pana si ultimului concurent, indurand aceleasi conditii ca si participantii la concurs.

Pentru mai multe informatii va recomand sa intrati pe www.primaevadare.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu