Iar a trecut prea mult timp de cand nu am mai scris nimic pe blog, si tot ma intreaba lumea daca am mai iesit cu bicla... daca se pune praful pe ea, in timp ce altii vad pozele pe facebook si ma intreaba daca am bicla noua.
Ei bine am mai iesit cu bicla, dar nu am mai apucat sa scriu aici.
Pe 20 noiembrie, am revenit la Cernica la insistentele lui Catalin. Astfel am pus dimineata bicicletele pe masina si ne-am indrepatat spre Manastirea Cernica. In ziua respectiva padurea a fost plina de biciclisti, cu toate ca noi nu am intalnit decat vreo 3. Dar stiam ca mai sunt inca vreo 3-4 grupuri in padure. Asadar ne-am plimbat prin padure intr-o zi de frumoasa de toamana, dar cam rece (erau vreo 4 grade). Ce mi-a placut a fost ca ne-am sincronizat destul de bine din punctul meu de vedere, fara pauze prea lungi doar scurte opriri de hidratare. Tot invartindu-ne prin padure am reusit sa ne si ratacim, si probabil din cauza ca ne-am indepartat destul de mult de zona manastirii, nici nu am reusit sa ne intalnim cu celelalte grupuri. Padurea arata superb, am mers pe poteci acoperite de frunze si ace de brad, m-am umplut de chiciura scuturata de cracile pe care le loveam, iar mirosul padurii era imbatator. Am facut ~ 55 km prin padure pana sa revenim la masina, unde ne astepta ceaiul facut de Ruxandra (yum).
Duminica urmatoare (pe 27) am mers la Comana, de data asta ne-a insotit si Ruxandra. A fost ceva mai cald si m-am simtit extraordinar. Am lasat masina la Manastirea Comana si am pornit prin sat catre padure. Am avut parte din nou de un peisaj de toamna superb, auriul toamnei fiind prezent in jurul nostru. Ce nu mi-a placut sunt noile dale aparute pe unele alei... Am parcurs ~ 20 km. in acest decor mirific.
Si pentru ca in ambele ture nu am gasit decat poteci uscate, si pentru ca vremea parea sa tina cu noi, sambata asta am fost la plimbare in padurea Ciolpani. In aceasi echipa: Ruxandra, Catalin si cu mine, ne-am indreptat catre Manastirea Tiganesti. Am lasat masina acolo, si am urmat indicatiile unor localnici, pornind catre lacul din spatele manastirii, unde am si gasit ceva noroi. Apoi drumul nostru a continuat peste un camp, poteca infundandu-se la un moment dat in brazda campului. Greu sa pedalezi pe un astfel de teren, parca e mai rau decat prin noroi. Am gasit o poteca care ne-a purtat catre padure. O padure salbatica, si lipsita de picior de om. Dupa ce ne-am luptat cu poteca ingusta si plina de pomi si craci cazute, am iesit intr-un final intr-un camp cu iarba uscata culcata la pamant probabil de mistreti. Peisajul pare desprins din cartile lui Sadoveanu, lacul... pomii... iarba... WOW! Am iesit din acel camp, pe un drum ce parea sa urmeze niste vechi stalpi de telegraf (probabil erau de energie electrica), apoi stanga pe un alt drum, iesind in final la intersectie, unde ne asteptam o veche bancuta din lemn. Dupa cate fotografii si un scurt popas am pornit in stanga inapoi catre lac, ca sa iesim la o bariera unde ne-a intampinat un jandarm, ce ne-a indicat sa facem cale intoarsa. Dupa indicatorul RAPPS Scrovistea, am dedus ca trebuie sa fie unul din fostele domenii de vanatoare, dupa vremea rapusului. Asa ca am facut cale intoarsa si am pornit din nou pe marginea lacului, prin maracini si trandifiri, ca in final sa iesim intr-o sosea. Dupa un scurt popas, am observat ca trandafirii mi-au venit de hac, si aveam pana pe spate. Am pus un petic cu ajutorul lui Catalin si am pornit inapoi spre masina, iesind in DN, si indreptandu-ne din nou catre Ciolpani. Aici cred ca am facut ~ 30 km.
Fotografii de la Ciolpani in albumul Ruxandrei: O nouă tură cu bidiviii...la Ciolpani
Toate articolele vechi, precum si altele noi, le puteti gasi la noua adresa: www.radusiralu.ro
Se afișează postările cu eticheta Comana. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Comana. Afișați toate postările
marți, 13 decembrie 2011
luni, 4 aprilie 2011
Tura de antrenament
Sâmbătă am ieşit la o tură ce a avut două obiective: să mă antrenez şi să testez noua mea dragoste.
Astfel pe la ora 9:30 m-am întâlnit cu Emil la Eroilor şi după ce am stat un pic e vorbă am pornit la drum. Am ieşit pe Antiaeriană şi ne-am îndreptat spre Bragadiru. Pe şosea am ţinut o viteză de 28-30 Km/h. Am făcut stânga la ieşirea din Bragadiru şi am pornit prin sat, apoi dreapta şi am intrat pe macadam şi apoi am continuat printr-o frumoasă pădure. La ieşirea din pădure am dat peste o stână, aici fiind şi primul loc când ne-am dat jos după biciclete pe care le-am pus între noi şi câinele de la stână care îşi făcea datoria apărând cu straşnicie mioarele. După ce l-am salutat pe baciul ce păzea turma iar el ne-a răspuns, câinele s-a potolit şi s-a întins cuminte pe jos. Ne-am oprit câteva sute de metri mai încolo unde am făcut un scurt popas.
Am pornit din nou la drum, şi în timp ce coboram pe drumul nisipos am depăşit o căruţă al cărei cal părea cam nervos. Am făcut dreapta pe podul peste Argeş iar calul împreună cu tot atelajul a început să alerge puternic după noi. Unul din cei aflaţi în căruţă a sărit şi încerca să strunească animalul, dar fără prea mult succes. Am trecut podul şi am început să urcăm cu atelajul urmărind-ne de aproape şi chiar apropiinduse de noi. Am crescut viteza ajungând la 30 Km/h cu toate că ne aflam în urcare, dar cu toate acestea calul se apropia de noi. În final văzând că nu este chip să scăpăm de el, şi că din faţă venea un alt atelaj am decis să ne oprim într-o laterală. Atelajul a trecut pe lângă noi în plină viteză. Ne-a explicat cineva că i se rupseseră hăţurile şi din această cauză nu îl mai putea struni. Ne-am continuat drumul pe marginea Argeşului, pe macadam amestecat cu balast şi nisip, ca după câţiva kilometri să îl ajungem din nou din urmă, atât calul cât şi proprietarul erau extenuaţi.
În jurul orei 11:00 am ajuns pe colina de la Argedava unde am făcut un nou popas ceva mai lung de această dată. Apoi am pornit către sat unde ne-am oprit să ne mai alimentăm, şi am plecat repede mai departe către Comana. Am traversat satele şi drumul naţional, am trecut repede pe lângă Mânăstirea Comana, ctitorită de Vlad Ţepeş şi ne-am îndreptat către pădure. Până aici putem spune că am mers foarte bine. În cei 60 de Km parcurşi având o viteză medie de 22,20 Km/h.
Prin pădure am mai redus un pic ritmul şi ne-am oprit la izvor să facem un pic popas şi să ne reuplem bidoanele cu apă. Tot aici am constatat o primă problemă la bicicleta mea. Siguranţa de la quick release se rupsese. După o tură de vreo 15 Km prin Pădurea Comana ne-am reîntors în sat, unde ne-am aprovizionat cu banane şi alte meride şi ne-am îndreptat către mânăstire. Am făcut un popas în spatele mânăstirii, unde ne-am odihnit mai mult, am mâncat, ne-am hidratat şi ne-am bucurat de primele raze de soare, până aici tot drumul fiind înnorat. Pe traseu ne-am întâlnit şi cu alţi biciclişti pe care i-am salutat din şa.
Când ne-am urcat din nou în şa, kilometrii deja îşi spuneau cuvântul, aşa că drumul de întoarcere a fost ceva mai greu, trebuind să luptăm nu doar cu vântul ce ne bătea din faţă ci şi cu durerile la nivelul şezutului, iar eu cu o durere puternică la genunchi.
Prin pădure am mai redus un pic ritmul şi ne-am oprit la izvor să facem un pic popas şi să ne reuplem bidoanele cu apă. Tot aici am constatat o primă problemă la bicicleta mea. Siguranţa de la quick release se rupsese. După o tură de vreo 15 Km prin Pădurea Comana ne-am reîntors în sat, unde ne-am aprovizionat cu banane şi alte meride şi ne-am îndreptat către mânăstire. Am făcut un popas în spatele mânăstirii, unde ne-am odihnit mai mult, am mâncat, ne-am hidratat şi ne-am bucurat de primele raze de soare, până aici tot drumul fiind înnorat. Pe traseu ne-am întâlnit şi cu alţi biciclişti pe care i-am salutat din şa.
Când ne-am urcat din nou în şa, kilometrii deja îşi spuneau cuvântul, aşa că drumul de întoarcere a fost ceva mai greu, trebuind să luptăm nu doar cu vântul ce ne bătea din faţă ci şi cu durerile la nivelul şezutului, iar eu cu o durere puternică la genunchi.
M-am despărţit de Emil la Eroii Revoluţiei şi m-am îndreptat către casă.
În total am parcurs 110 Km cu o viteză medie de 19,3 Km/h şi o viteză maximă de 44 Km/h.
Etichete:
antrenament,
Argedava,
Comana,
MTB,
traseu
luni, 21 februarie 2011
Iarna la Comana
In urma cu o saptamana, sambata 12 februarie, am iesit la o plimbare cu bicicletele in padurea Comana. Anul trecut am mers de doua ori la Comana, prima data am fost la sfarsit de mai si a doua oara in vara. Am zis sa vedem cum este si iarna prin padurea Comana si uite asa ne-am hotarat sa mergem intr-o plimbare acolo. Ne-am intalnit la manastirea Comana, unde unii au venit cu masinile iar altii direct pe biciclete. Din pacate Emilian a descoperit ca bicicleta sa avea nevoie de o revizie, si din pacate nu a putut sa pedaleze alaturi de noi, asa ca s-a hotarat sa alerge pe langa noi.
Asa ca ne-am urcat pe bicle, am traversat repede satul Comana, si in dreptul Casei Comana deja am dat peste primele portinui de gheata. Am continuat pe drumul forestier ce intra in padure. Aici pentru unii a fost balet pe roti, pentru altii a insemnat multe cazaturi, pentru unii distractie, iar pentru altii greu. Am facut un prim popas aproape de puntea catre locuintele lacustre, unde am facut cateva fotografii si ne-am regrupat. Din pacate eu aici mi-am dat seama ca am carat aparatul foto degeaba dupa mine, acumulatorii fiind complet descarcati.
A urmat o portiune de urcare pe gheata, care pentru multi a fost cam obositoare, alegand sa impinga la biciclete in loc sa mearga pe ele, intrucat gheata amestecata cu zapada facea dificil acest lucru. Usor usor am ajuns la un alt loc frumos de popas, la busteni, unde unii si-au scos pachetelul si au mancat ceva pentru a reincarca bateriile. Pornind din nou la drum am dat peste un noroi gros si lipicios care ne-a facut pe toti sa ne orpim si sa curatam franele, cauciucurile si schimbatoarele. Tura a continuat pe asfalt amestecat cu pamant, apa si gheata, si in sfarsit am putut sa ne dezmortim un pic, prinzand ceva viteza.
Binenteles ca nu putea sa terminam tura pe asfalt asa ca am reintrat pe un drum forestier in padure, apoi pe o poteca ce mergea pe marginea unor santuri, a urmat o coborare un pic mai tehnica, datorita solului in primul rand, pentru ca final sa iesim undeva in drumul forestier pe care am intrat prima oara, si sa ajungem din nou pe asfalt in dreptul casei Comana. Aici unii s-au intors inapoi in padure pentru inca o tura, in timp ce altii au incercat sa repare o pana. In final cativa dintre noi ne-am oprit pe malul Neajlovului, intr-un restaurant sa mancam o ciorbita calda si o friptura.
Cei care au venit cu masinile au parcurs ~ 15 Km. intr-un ritm destul de lejer. A fost o plimbare frumoasa printr-o padure de basm.
Asa ca ne-am urcat pe bicle, am traversat repede satul Comana, si in dreptul Casei Comana deja am dat peste primele portinui de gheata. Am continuat pe drumul forestier ce intra in padure. Aici pentru unii a fost balet pe roti, pentru altii a insemnat multe cazaturi, pentru unii distractie, iar pentru altii greu. Am facut un prim popas aproape de puntea catre locuintele lacustre, unde am facut cateva fotografii si ne-am regrupat. Din pacate eu aici mi-am dat seama ca am carat aparatul foto degeaba dupa mine, acumulatorii fiind complet descarcati.
A urmat o portiune de urcare pe gheata, care pentru multi a fost cam obositoare, alegand sa impinga la biciclete in loc sa mearga pe ele, intrucat gheata amestecata cu zapada facea dificil acest lucru. Usor usor am ajuns la un alt loc frumos de popas, la busteni, unde unii si-au scos pachetelul si au mancat ceva pentru a reincarca bateriile. Pornind din nou la drum am dat peste un noroi gros si lipicios care ne-a facut pe toti sa ne orpim si sa curatam franele, cauciucurile si schimbatoarele. Tura a continuat pe asfalt amestecat cu pamant, apa si gheata, si in sfarsit am putut sa ne dezmortim un pic, prinzand ceva viteza.
Binenteles ca nu putea sa terminam tura pe asfalt asa ca am reintrat pe un drum forestier in padure, apoi pe o poteca ce mergea pe marginea unor santuri, a urmat o coborare un pic mai tehnica, datorita solului in primul rand, pentru ca final sa iesim undeva in drumul forestier pe care am intrat prima oara, si sa ajungem din nou pe asfalt in dreptul casei Comana. Aici unii s-au intors inapoi in padure pentru inca o tura, in timp ce altii au incercat sa repare o pana. In final cativa dintre noi ne-am oprit pe malul Neajlovului, intr-un restaurant sa mancam o ciorbita calda si o friptura.
Cei care au venit cu masinile au parcurs ~ 15 Km. intr-un ritm destul de lejer. A fost o plimbare frumoasa printr-o padure de basm.
sâmbătă, 28 august 2010
Vara cu bicicleta la Comana
Vorbim de ceva timp, mai bine spus de cand am fost in primvara, sa ne intoarcem la Comana. Si uite ca ziua in care ne-am intors a venit. Am pregatit totul noaptea pe la vreo 2, si pe la 2:30 am mers la culcare, cu gandul ca trebuie sa ma trezesc la ora 6:30, pentru a ma intalni cu Ruxandra in fata blocului meu, si apoi cu restul participantilor.
La 8:00 dormeam adanc, si auzeam ceva sunand ca prin vis, era interfonul care suna de zor, Ruxandra ajunsese, eu nu auzisem nici telefonul cand a sunat la 6:30 si nici cand m-a sunat Ruxandra la 7:30. Buimac am inceput sa alerg prin casa, pentru a cobori cat mai repede. Nu stiu cum am reusit performanta sa cobor in ~ 15 min, ca sa vad ca venise mai toata lumea in fata blocului.
Am pornit pe Drumul Taberei, spre Academia militara unde ne-am intalnit si cu Vali, si am continuat pe Panduri, Viilor, Giurgiului pana am iesit din Bucuresti. Am mers in continuare pe D.N.-ul ce merge spre Giurgiu, iar la primul sens giratoriu am facut stanga. In sensul giratoriu erau cativa ciclisti pe cursiere care pareau ca se antreneaza.
Iesind dupa D.N. am mers un pic prin primul sat si am facut un prim popas la umbra, apoi am continuat drumul spre Comana. Pana in acest punct pot spune ca am avut o viteza medie de 20 km/h. La 11:00 am ajuns la Manastirea Comana, unde ne-am decis sa facem un popas si sa mancam ceva. Ionut ne-a condus undeva in spatele manastirii, unde peisajul era superb. Intre timp a aparut si George care fiind dupa o saptamana mai grea a venit pana aici cu masina. Dupa ce am pus burtile la cale, si ne-am rehidratat am pornit catre intrarea in Parcul National Comana. Am achitat taxa modica de 3 Lei, sincer mai bine ar desfiinta aceasta taxa sau ar mari-o. Nu stiu cati bani se strang din colectarea acestei taxe, dar cert este ca mare lucru nu prea se face in parc cu acesti bani. Uitandu-ma la ciclometru am remarcat ca viteza medie crescuse la aproape 23 km/h, iar distanta era de 37 de km.
Am pornit mai departe catre locuintele lacustre, si dupa o scurta vizita in care am constatat ca se depreciasera destul de mult din primavara si pana acum, poate si datorita afluxului mare de turisti adusi de autobuzele D-nei. Udrea, ne-am oprit la palavre, si cateva poze.
Apoi am pornit din nou la drum prin frumoasa padure Comana. La un moment dat am apucat-o pe un drum ce urca prin padure in ideea de a ne intoarce catre Comana, si dupa o mica urcare, am pornit la vale. Dintr-un durm frecventat de tractoare forestiere s-a transformat intr-o poteca ce intr-un final ne-a scos in spatele unor case. Aici drumul se intorcea un pic inapoi urmand linia de demarcatie dintre curtile oamenilor si padure.
Aici am vazut partea urata a Comanei. Drumul ce avea o latime de aproximativ 1.5 metri era plin de gunoaie de toate felurile: de la gunoi menajer, la faianta, tigla, sticla, peturi, cutii de conserve, si chiar un vas de WC spart. ORIBL SI DEZGUSTATOR sa vezi asa ceva oriunde, cu atat mai mult intr-un Parc National! Practic era ca si cum ai merge prin mijlocul unei gropi de gunoi. Dupa acea am aflat si numele strazii pe care erau amplasate casele respective: Str. Bujurolui. Practic locuitorii acestei strazi, poate si alte strazi, nu cred ca beneficiaza de serviciu de salubrizare, intrucat parea ca tot gunoiul il arunca peste gardul din spatele casei.
Dar sa revenim la plimbarea noastra... Am ajuns in centrul localitatii Comana si ne-am oprit sa ne luam apa, iar aici George a descoperit ca a facut pana. Fiind aproape de manasitrea unde lasase masina a umflat un pic cauciul si am pornit catre aceasta.
Binenteles ca nu putea sa se termine totul fara nici un fel de incident, asa ca la cateva sute de metri de manastire, in timp ce tineam ghidonul cu o mana, si fotografiam cu cealalta, am observat ca urma o mica urcare si m-am gandit ca ar fi cazul ca incep sa dau din pedale, fara a realiza ca eu prinsesem ceva viteza pe ultima coborare si ma aflam pe un pinion mare (de urcare), efectul a fost ca dupa ce am dat in gol de cateva ori la pedale, mi-am pierdut echilibrul si m-am intins pe asfalt.
Dupa ce ne-am despartit de George am pornit inapoi spre Bucuresti, dar de aceasta data, am decis sa ne intoarcem pe alt drum, respectiv prin Mironesti - Teiusu, apoi am trecut Argesul apucand-o prin Colibasi spre Berceni.
Binenteles ca ziua nu s-a terminat aici, dar urmeaza restul in alte doua povestioare, si deasemenea voi incarca fotografiile si voi posta aici linkul.
La 8:00 dormeam adanc, si auzeam ceva sunand ca prin vis, era interfonul care suna de zor, Ruxandra ajunsese, eu nu auzisem nici telefonul cand a sunat la 6:30 si nici cand m-a sunat Ruxandra la 7:30. Buimac am inceput sa alerg prin casa, pentru a cobori cat mai repede. Nu stiu cum am reusit performanta sa cobor in ~ 15 min, ca sa vad ca venise mai toata lumea in fata blocului.
Am pornit pe Drumul Taberei, spre Academia militara unde ne-am intalnit si cu Vali, si am continuat pe Panduri, Viilor, Giurgiului pana am iesit din Bucuresti. Am mers in continuare pe D.N.-ul ce merge spre Giurgiu, iar la primul sens giratoriu am facut stanga. In sensul giratoriu erau cativa ciclisti pe cursiere care pareau ca se antreneaza.
Iesind dupa D.N. am mers un pic prin primul sat si am facut un prim popas la umbra, apoi am continuat drumul spre Comana. Pana in acest punct pot spune ca am avut o viteza medie de 20 km/h. La 11:00 am ajuns la Manastirea Comana, unde ne-am decis sa facem un popas si sa mancam ceva. Ionut ne-a condus undeva in spatele manastirii, unde peisajul era superb. Intre timp a aparut si George care fiind dupa o saptamana mai grea a venit pana aici cu masina. Dupa ce am pus burtile la cale, si ne-am rehidratat am pornit catre intrarea in Parcul National Comana. Am achitat taxa modica de 3 Lei, sincer mai bine ar desfiinta aceasta taxa sau ar mari-o. Nu stiu cati bani se strang din colectarea acestei taxe, dar cert este ca mare lucru nu prea se face in parc cu acesti bani. Uitandu-ma la ciclometru am remarcat ca viteza medie crescuse la aproape 23 km/h, iar distanta era de 37 de km.
Am pornit mai departe catre locuintele lacustre, si dupa o scurta vizita in care am constatat ca se depreciasera destul de mult din primavara si pana acum, poate si datorita afluxului mare de turisti adusi de autobuzele D-nei. Udrea, ne-am oprit la palavre, si cateva poze.
| Grupul de plimbareti |
Aici am vazut partea urata a Comanei. Drumul ce avea o latime de aproximativ 1.5 metri era plin de gunoaie de toate felurile: de la gunoi menajer, la faianta, tigla, sticla, peturi, cutii de conserve, si chiar un vas de WC spart. ORIBL SI DEZGUSTATOR sa vezi asa ceva oriunde, cu atat mai mult intr-un Parc National! Practic era ca si cum ai merge prin mijlocul unei gropi de gunoi. Dupa acea am aflat si numele strazii pe care erau amplasate casele respective: Str. Bujurolui. Practic locuitorii acestei strazi, poate si alte strazi, nu cred ca beneficiaza de serviciu de salubrizare, intrucat parea ca tot gunoiul il arunca peste gardul din spatele casei.
Dar sa revenim la plimbarea noastra... Am ajuns in centrul localitatii Comana si ne-am oprit sa ne luam apa, iar aici George a descoperit ca a facut pana. Fiind aproape de manasitrea unde lasase masina a umflat un pic cauciul si am pornit catre aceasta.
Binenteles ca nu putea sa se termine totul fara nici un fel de incident, asa ca la cateva sute de metri de manastire, in timp ce tineam ghidonul cu o mana, si fotografiam cu cealalta, am observat ca urma o mica urcare si m-am gandit ca ar fi cazul ca incep sa dau din pedale, fara a realiza ca eu prinsesem ceva viteza pe ultima coborare si ma aflam pe un pinion mare (de urcare), efectul a fost ca dupa ce am dat in gol de cateva ori la pedale, mi-am pierdut echilibrul si m-am intins pe asfalt.
Dupa ce ne-am despartit de George am pornit inapoi spre Bucuresti, dar de aceasta data, am decis sa ne intoarcem pe alt drum, respectiv prin Mironesti - Teiusu, apoi am trecut Argesul apucand-o prin Colibasi spre Berceni.
Binenteles ca ziua nu s-a terminat aici, dar urmeaza restul in alte doua povestioare, si deasemenea voi incarca fotografiile si voi posta aici linkul.
duminică, 30 mai 2010
Cu Bici la Comana
Am vrut sa ne plimbam cu bicicletele in Parcul National Comana, si in ciuda faptului ca multi erau sceptici in privinta vremii, fiind amenintati de posibilitatea ploilor, ne-am hotarat sa mergem sa dam o raita.
Asa ca ieri am pornit catre Comana. Dupa ce am reusit sa ne adunam toti la un loc, am tras masinile la umbra, si am pornit la drum. Dupa ce am platit taxa de 2 lei, am pornit pe drumul de macadam prin padure.
La inceput incercam sa gasim un ritm comun, mai oprindu-ne pentru a ne astepta reciproc. Padurea pare desprinsa din poveste, avand un aer misterios.
La prima bifurcatie ne-am hotarat sa ne impartim in doua cete, unii urmand sa mearga ceva mai fata, restul ramanand un pic in urma noastra.
Am ajuns in dreptul locuintelor lacustre, unde spre dezamagirea noastra, atmosfera era stricata, de cativa oameni cu gratare si manele. Dar nefiind intimidati am legat bicicletele si am pornit in cautarea locuintelor lacustre. Drumul pe puntile neintretinute prin stufaris, este foarte frumos, dar din pacate din locuintele lacustre nu au mai ramas decat niste ruine.
Am pornit din nou la drum, si dupa ce am urcat o panta ce serpuia prin padure, am intalnit alte dovezi ca oamenii nu se impaca bine cu natura. Intai un morman de moloz de la constructii, lasat in mijlocul drumului, apoi un alt loc plin de excedentul de gunoi lasat de unii turisti. In fine am gasit un loc de popas, unde i-am asteptat pe cei ramasi in urma, si unde ne-am intalnit cu Raluca si Cristina, ele fiind cele doua exploratoare ce se deplasau prin forta propriilor picioare. Hmm, da stiu si noi foloseam forta picioarele, dar noi eram ajutati si de rotile bicicletelor, spre deosebire de ele.
Am pornit din nou la drum, prin luminis, padure, iesind la un drum asfaltat, dar foarte stricat, numai bun pentru MTB. Am iesit din padure, am intrat in sat, apoi iar padure, apoi un lan de grau. Am mers cativa kilometrii pe drumul de caruta croit prin lanul de porumb, ca in final sa iesim intr-un alt drum de macadam, ce ne-a adus inapoi in Comana. Dupa o coborare in viteza, acest macadam, am facut pana la roata dupa spate.
Una peste alta a fosta o iesire frumoasa, in aer liber. O asteptam cu interes pe urmatoarea.
Las fotografiile sa vorbeasca:
P.S.: Astept si descrierile celorlati, precum si pozele lor.
Las fotografiile sa vorbeasca:
![]() |
| Cu Bici la Comana |
P.S.: Astept si descrierile celorlati, precum si pozele lor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
