BikeWalk de vara 6

Dupa ce am fost la cu bicicleta la Comana si dupa ce am mers cu bicicletele la metrou binenteles ca nu puteam sa terminam altfel ziua de bicicleala decat mergand la penultima editie BikeWalk. Tocmai din aceasta cauza am decis sa coboram din metroul la statia Tineretului, intrucat de aici incepe traseul BikeWalk in fiecare sambata de la ora 18:00. Inca o data ne-am plimbat la BikeWalk si am socializat cu ceilalti participanti.

Si de aceasta data s-au strans aproximativ 200 de oameni, ce au pedalat acompaniati de masinile si motocicletele de politiei.

Am pornit din parcul Tineretului in sunt zglobiu de claxoane si ne-am indreptat catre piata Unirii. Ca la fiecare editie toata lumea era vesela si binedispusa, vorbind unii cu altii in trafic si claxonand in dreptul fiecarei intersectii, sau a oamenilor aflati pe margine ce ne sustineau.

Ce nu mi-a placut a fost faptul ca la un moment dat s-a gasit cineva care era foarte deranjat de "zgomotul" creat de claxoanele bicicletelor. Necunoscand respectiva persoana decat din vedere, am mers pe ideea ca este doar un capriciu copilaresc. Dar intrucat chipul mi se parea foarte cunoscut de prin fotografiile de la diverse evenimente "pe doua roti" am avut curiozitatea sa vad cine era cel deranjat, si spre stupoarea mea am vazut ca este o persoana activa in organizarea de "alte evenimente de profil" si mai mult decat atat, se declara a fi anarhist, de altfel si blogul sau cu titlu pompos in limba engleza te duce cu gandul la acelasi lucru, cu toate ca dupa ce te uiti peste cateva articole (toate scrise in romana) nu gasesti nimic care sa te duca cu gandul la anarhie. Si uite asa ajungem din nou la zicala "pe dinafara-i vopsit gardu' si-nauntru leopardu'". Se pare ca prima impresie nu ma inselat. Oricum cred ca ar fi o idee ca Ariel sau Iulian, cei ce sustin miscarea BikeWalk, si pe care tin sa ii felicit inca o data pentru ce au realizat, sa mentioneze pentru cei ce nu inteleg ca este un eveniment de promovare, un moment vesel, pentru ca se pare ca sunt unii care nu inteleg acest aspect.

Am trecut pe la Universitate, am ajuns la Romana si ne-am intors pe Calea Victoriei pana la P-ta Natiunilor Unite, de unde ne-am indreptat catre parcul Izvor. Aici am mai stat un pic sa ne odihnim, sa ne rehidratam, si sa socializam.

Apoi am pornit spre casa parcurgand ultimii kilometrii dintr-o sambata superba petrecuta in saua bicicletei.

Ce ma asteapta saptamana urmatoare:

• Joi - Drumul bicicletei 5
• Sambata - Ultima editie BikeWalk de vara

Cu bicicleta la metrou

Asa cum va promiteam in articolul de ieri continui descrierea aventurilor cu bicicleta.

Astfel ajunsi la capatul cartierului Berceni, extenuati dupa cei ~120 de km, iar eu resimtindu-ma un pic dupa cazatura, am decis sa luam metroul. Am zis ca este o ocazie buna sa incercam si noi sa vedem cat de greu, sau usor este sa mergi cu bicicleta la metrou, nu de alta, dar in conditii "normale" nu cred ca m-as fi urcat cu bicicleta in metrou.

Si iata ca ajunsi la capatul metroului am descis sa intram, doamna de la casa a fost foarte amabila si ne-a deschis usa dupa ce am taxat calatoria am coborat scarile si apoi le-am urcat ca sa iesim pe celalalt peron. Foooarte greu de carat bicicleta pe scari dupa ce ai mers pe ea ceva kilometri. Metroul parca ne astepta pe noi.

Astfel ne-am indreptat catre prima usa a primului vagon, asa cum primisem indicatii si de la paznicii ce aparusera vigilenti cand ne-au vazut cu bicicletele. Au venit repede dupa noi, si ne-au instruind sa tinem bicicletele si sa nu le sprijinim de nimic, Unul dintre ei ramanand la o mica distanta de noi pentru a ne "supraveghea".

Am calatorit astfel cu metroul pana la statia Tineretului udne am coborat din metrou si ne-am indreptat catre scari. Aici am descis sa folosim scara rulanta, care a fost de un real ajutor.

A fost interesant de mers cu metroul si consider ca este de mare ajutor pentru cei ce doresc sa se deplaseze catre parcul din Bucuresti pentru a se plimba cu bicicleta si le este teama de traficul din Bucuresti.

Personal nu stiu daca voi repeta prea curand experienta intrucat prefer sa ma deplasez pe bicicleta atata timp cat ea ma duce, iar eu o pot conduce.

Vara cu bicicleta la Comana

Vorbim de ceva timp, mai bine spus de cand am fost in primvara, sa ne intoarcem la Comana. Si uite ca ziua in care ne-am intors a venit. Am pregatit totul noaptea pe la vreo 2, si pe la 2:30 am mers la culcare, cu gandul ca trebuie sa ma trezesc la ora 6:30, pentru a ma intalni cu Ruxandra in fata blocului meu, si apoi cu restul participantilor.

La 8:00 dormeam adanc, si auzeam ceva sunand ca prin vis, era interfonul care suna de zor, Ruxandra ajunsese, eu nu auzisem nici telefonul cand a sunat la 6:30 si nici cand m-a sunat Ruxandra la 7:30. Buimac am inceput sa alerg prin casa, pentru a cobori cat mai repede. Nu stiu cum am reusit performanta sa cobor in ~ 15 min, ca sa vad ca venise mai toata lumea in fata blocului.

Am pornit pe Drumul Taberei, spre Academia militara unde ne-am intalnit si cu Vali, si am continuat pe Panduri, Viilor, Giurgiului pana am iesit din Bucuresti. Am mers in continuare pe D.N.-ul ce merge spre Giurgiu, iar la primul sens giratoriu am facut stanga. In sensul giratoriu erau cativa ciclisti pe cursiere care pareau ca se antreneaza.

Iesind dupa D.N. am mers un pic prin primul sat si am facut un prim popas la umbra, apoi am continuat drumul spre Comana. Pana in acest punct pot spune ca am avut o viteza medie de 20 km/h. La 11:00 am ajuns la Manastirea Comana, unde ne-am decis sa facem un popas si sa mancam ceva. Ionut ne-a condus undeva in spatele manastirii, unde peisajul era superb. Intre timp a aparut si George care fiind dupa o saptamana mai grea a venit pana aici cu masina. Dupa ce am pus burtile la cale, si ne-am rehidratat am pornit catre intrarea in Parcul National Comana. Am achitat taxa modica de 3 Lei, sincer mai bine ar desfiinta aceasta taxa sau ar mari-o. Nu stiu cati bani se strang din colectarea acestei taxe, dar cert este ca mare lucru nu prea se face in parc cu acesti bani. Uitandu-ma la ciclometru am remarcat ca viteza medie crescuse la aproape 23 km/h, iar distanta era de 37 de km.
Am pornit mai departe catre locuintele lacustre, si dupa o scurta vizita in care am constatat ca se depreciasera destul de mult din primavara si pana acum, poate si datorita afluxului mare de turisti adusi de autobuzele D-nei. Udrea, ne-am oprit la palavre, si cateva poze.

Grupul de plimbareti

Apoi am pornit din nou la drum prin frumoasa padure Comana. La un moment dat am apucat-o pe un drum ce urca prin padure in ideea de a ne intoarce catre Comana, si dupa o mica urcare, am pornit la vale. Dintr-un durm frecventat de tractoare forestiere s-a transformat intr-o poteca ce intr-un final ne-a scos in spatele unor case. Aici drumul se intorcea un pic inapoi urmand linia de demarcatie dintre curtile oamenilor si padure.

Aici am vazut partea urata a Comanei. Drumul ce avea o latime de aproximativ 1.5 metri era plin de gunoaie de toate felurile: de la gunoi menajer, la faianta, tigla, sticla, peturi, cutii de conserve, si chiar un vas de WC spart. ORIBL SI DEZGUSTATOR sa vezi asa ceva oriunde, cu atat mai mult intr-un Parc National! Practic era ca si cum ai merge prin mijlocul unei gropi de gunoi. Dupa acea am aflat si numele strazii pe care erau amplasate casele respective: Str. Bujurolui. Practic locuitorii acestei strazi, poate si alte strazi, nu cred ca beneficiaza de serviciu de salubrizare, intrucat parea ca tot gunoiul il arunca peste gardul din spatele casei.

Dar sa revenim la plimbarea noastra... Am ajuns in centrul localitatii Comana si ne-am oprit sa ne luam apa, iar aici George a descoperit ca a facut pana. Fiind aproape de manasitrea unde lasase masina a umflat un pic cauciul si am pornit catre aceasta.

Binenteles ca nu putea sa se termine totul fara nici un fel de incident, asa ca la cateva sute de metri de manastire, in timp ce tineam ghidonul cu o mana, si fotografiam cu cealalta, am observat ca urma o mica urcare si m-am gandit ca ar fi cazul ca incep sa dau din pedale, fara a realiza ca eu prinsesem ceva viteza pe ultima coborare si ma aflam pe un pinion mare (de urcare), efectul a fost ca dupa ce am dat in gol de cateva ori la pedale, mi-am pierdut echilibrul si m-am intins pe asfalt.

Dupa ce ne-am despartit de George am pornit inapoi spre Bucuresti, dar de aceasta data, am decis sa ne intoarcem pe alt drum, respectiv prin Mironesti - Teiusu, apoi am trecut Argesul apucand-o prin Colibasi spre Berceni.

Binenteles ca ziua nu s-a terminat aici, dar urmeaza restul in alte doua povestioare, si deasemenea voi incarca fotografiile si voi posta aici linkul.