Tura de antrenament

Sâmbătă am ieşit la o tură ce a avut două obiective: să mă antrenez şi să testez noua mea dragoste.

Astfel pe la ora 9:30 m-am întâlnit cu Emil la Eroilor şi după ce am stat un pic e vorbă am pornit la drum. Am ieşit pe Antiaeriană şi ne-am îndreptat spre Bragadiru. Pe şosea am ţinut o viteză de 28-30 Km/h. Am făcut stânga la ieşirea din Bragadiru şi am pornit prin sat, apoi dreapta şi am intrat pe macadam şi apoi am continuat printr-o frumoasă pădure. La ieşirea din pădure am dat peste o stână, aici fiind şi primul loc când ne-am dat jos după biciclete pe care le-am pus între noi şi câinele de la stână care îşi făcea datoria apărând cu straşnicie mioarele. După ce l-am salutat pe baciul ce păzea turma iar el ne-a răspuns, câinele s-a potolit şi s-a întins cuminte pe jos. Ne-am oprit câteva sute de metri mai încolo unde am făcut un scurt popas.

Am pornit din nou la drum, şi în timp ce coboram pe drumul nisipos am depăşit o căruţă al cărei cal părea cam nervos. Am făcut dreapta pe podul peste Argeş iar calul împreună cu tot atelajul a început să alerge puternic după noi. Unul din cei aflaţi în căruţă a sărit şi încerca să strunească animalul, dar fără prea mult succes. Am trecut podul şi am început să urcăm cu atelajul urmărind-ne de aproape şi chiar apropiinduse de noi. Am crescut viteza ajungând la 30 Km/h cu toate că ne aflam în urcare, dar cu toate acestea calul se apropia de noi. În final văzând că nu este chip să scăpăm de el, şi că din faţă venea un alt atelaj am decis să ne oprim într-o laterală. Atelajul a trecut pe lângă noi în plină viteză. Ne-a explicat cineva că i se rupseseră hăţurile şi din această cauză nu îl mai putea struni. Ne-am continuat drumul pe marginea Argeşului, pe macadam amestecat cu balast şi nisip, ca după câţiva kilometri să îl ajungem din nou din urmă, atât calul cât şi proprietarul erau extenuaţi.

În jurul orei 11:00 am ajuns pe colina de la Argedava unde am făcut un nou popas ceva mai lung de această dată. Apoi am pornit către sat unde ne-am oprit să ne mai alimentăm, şi am plecat repede mai departe către Comana. Am traversat satele şi drumul naţional, am trecut repede pe lângă Mânăstirea Comana, ctitorită de Vlad Ţepeş şi ne-am îndreptat către pădure. Până aici putem spune că am mers foarte bine. În cei 60 de Km parcurşi având o viteză medie de 22,20 Km/h.

Prin pădure am mai redus un pic ritmul şi ne-am oprit la izvor să facem un pic popas şi să ne reuplem bidoanele cu apă. Tot aici am constatat o primă problemă la bicicleta mea. Siguranţa de la quick release se rupsese. După o tură de vreo 15 Km prin Pădurea Comana ne-am reîntors în sat, unde ne-am aprovizionat cu banane şi alte meride şi ne-am îndreptat către mânăstire. Am făcut un popas în spatele mânăstirii, unde ne-am odihnit mai mult, am mâncat, ne-am hidratat şi ne-am bucurat de primele raze de soare, până aici tot drumul fiind înnorat. Pe traseu ne-am întâlnit şi cu alţi biciclişti pe care i-am salutat din şa.

Când ne-am urcat din nou în şa, kilometrii deja îşi spuneau cuvântul, aşa că drumul de întoarcere a fost ceva mai greu, trebuind să luptăm nu doar cu vântul ce ne bătea din faţă ci şi cu durerile la nivelul şezutului, iar eu cu o durere puternică la genunchi.

M-am despărţit de Emil la Eroii Revoluţiei şi m-am îndreptat către casă.

În total am parcurs 110 Km cu o viteză medie de 19,3 Km/h şi o viteză maximă de 44 Km/h.